Toiagul păstoriei

Ion Druță

  
   La proiectarea personajelor druțiene totul pornește de la frumos și sfînt. Toate operele druțiene sunt continuatoare de idei vizînd binele, credința și bunăstarea sufletească. Astfel, nuvela “Toiagul păstoriei” prezintă un punct culminant prin farmecul si bunătatea sufletească a “păstorului”. 

   Prin intermediul păstorului , Ion Druță impune valorile precum: credința atît în sine cît și în lumea din jur, bunătatea implantată în sufletul păstorului și respectiv unicitatea umană: "Era tăcut, trist de cele văzute, trist de cele ce urma să le vadă, iar cînd totuși scotea o vorbă, glasul îi era sonor, senin".
   Cu toate că destinul păstorului nu era unul cît se poate de frumos, însă acesta datorită puterii sale spirituale pe care o deținea reușeste să depășească condiția omului nedreptățit de soartă.