Povara bunătății noastre

Ion Druță

   Romanul “Povara bunătății noastre” este o expresie a maturității artistice a autorului.

   Tema romanului o formează satul și țăranul în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
   Ideea este că lupta pentru supraviețuirea românilor dintre Prut și Nistru a cerut multă tenacitate, curaj, forță și nenumărate sacrificii.
   Mesajul conturează virtuțiile morale sugerate ce dau acea tărie a permanenței poporului român în condițiile social-istorice extrem de dure, cu care s-a confruntat.

Personajele principale:

   Nuța deține locul de bază în operă. Este vocația nobleței și a frumuseței. După caracterizarea autorului, Nuța este o fată plină de viață, gingașă, care păstrează demnitatea familiei. Este un personaj sentimental,  căsătorită cu Mircea Moraru, cu care trăiește toată viața. La un moment dat între Nuța și tatăl ei apare o răceală din cauza neînțelegerilor dintre socru și ginere. Nuța va realiza cu perseverență menirea femeii pe pămînt, avînd curajul și înțelepciunea să-i zică ritualic lui Mircea: “cîntă amu cît și-i a cînta,pe urmă,cine știe...”. Nuța este un chip monumental, edificat de popor de-a lungul secolelor în existența sa spirituală. Ea poartă o venerație constantă care la bază stă ordinea familiei.

   Mircea Moraru reprezintă o parte din Ciutură, o anumită tendință din viața ei. El este exponentul luptei între statornicie și degradearea spirituală prin care a trecut satul în anii de după război. El refuză spațiul sacru costruindu-și casă în vale, ceea ce ne arată că relațiile lui Onache cu Mircea sunt de altă natură. La fel refuză să vadă fata esențială a socrului său, pe care îl aduce la condiția slăbiciunii umane. Intrat în vîrtejul schimbărilor sociale, Mircea suportă robia fierului și apoi robia politicului, devenind un înstrăinat. După părerea mea Mircea era cel mai harnic, cel mai bun ginere, stătea ca un munte, ca un destin, era bărbatul ideal pentru Nuța.

   Ocupă locul principal în operă . Onache Cărăbuș realizează imaginea generalizată a omului din spațiul mioritic, al omului care întruchipează în timp și în spațiu concepția și destinul poporului nostru. Personaj exponențial al cărui destin simbolizează soarta unui întreg sat. La prima vedere este un țăran obișnuit, harnic, vesel, avînd darul de a povesti frumosul legat de comunitatea satului său. La începutul operei el este considerat un nebun care vrea să împartă satul în doua părți. Dar totuși își atinge scopul de ași construi casă pe deal cu gîndul că consătenii își vor cere iertare și-i vor urma calea. Era un om norocos, brațele lui au fost cele mai căutate printre Ciutureni, era mîndru cînd era rugat și satul cerea sfaturi de la el. Înainte de moarte bătrînul nu înțelege de ce s-a schimbat străvechea relație dintre popor și pămînt. Privit în profunzime Onache are relații cu Sacrul. În opinia ciuturenilor a fost miruit de Dumnezeu, bagloslovit sa aibă noroc. Înainte de moarte bătrînul aude clopote a treizeci de biserici și își amintește de nunțile la care fusese.